Ordinea lucrurilor
Separarea mâinilor de gest,
A ochilor de punctul privirii
Nu caută confirmări, se decantează.
Blândețea ramurilor crude iartă într-o tăcere
Care nu arde, nu uită dar nici nu plătește îndoit măsurii cu care a primit.
Iartă cum nu poți trece muntele pe sub nori fără să te umpli de rouă pe față
De parcă palmele și chipul n-ar fi cunoscut împreunare niciodată.
Te prefaci în fiecare zi că știi să-ți ademenești spaimele
Cu precizia unui cunoscător de vinuri rare,
Nu te pierzi în arome, ar fi descalificant.
Fiecare fragment nedus până la capăt
Țintuit fără să aștepte gestul ofrandei la schimb,
Un dans pe o faleză înaltă, continuu, de când timpul nu-ți inventa piedici
Până când marea se despică în burta cerului.
Ordinea lucrurilor
E nu, și nu, și nu.
Împotrivire fără să te gândești care e costul
În aceeași lume în care orice costă mai mult cu fiecare zi.
Logica dintre rândurile inverse rupe consecvența,
În rând nu poți decât să calci fără să te regăsești
Discromatic față de ceilalți, cum rănește o mare de alb, culoarea.
Apoi respiri printre picăturile de apă,
Ca un botez de lumină în care ți se văd nuanțele.
