Gânduri de rugă
Plouă cu flori de cireș peste cruci și peste oameni
Ca atunci când vii și faci din nori însemn pe cale.
E prea multă frumusețe.
Brațe de durere vin ca mugurii de salcie să li se ridice din greutatea lumii,
Lumini care nu seamănă cu nimic
Decât cu focul nepătruns de sus, oglindit sâmbata printre focurile alor noștri plecați.
Brațe de pace, păsări cu aripi largi,
Porumbei cu ochii lor mici de după care privesc cu blândețe bunicii și părinții altei lumi
Mângâind singurul răsărit din miez de noapte care vindecă.
E aici, în mine și în tine, în pământ și-n văzduh,
La fel de viu ca seva iubirii invadând câmpul cu brândușe primăvara – ochii prin care ne privește Dumnezeu.
E aici, în mâinile cu care cuprinzi și pe buzele cu care răspunzi, în faptă și gând, când te aștepți mai puțin.
Nu-l tot căuta unde crezi că s-a ascuns de-o veșnicie,
Nu l-ai pierdut nicio secundă de când te-ai născut din humă și duh și umbli.
Înlăuntru se făcu Lumină.
