Efect continuu
Pași neîncheiați se întorc
Nu în căutarea timpului pierdut a lui Proust,
În îndărătul ființei.
Gândurile lungi le scurtează metodic pe ale mele,
Zgomot căzut pe podea
Cum cad toate zgomotele de la înălțime în timpane.
Avertizor metalic, coardă subțire
Topind îndoielile care nu și-au aflat rostul încă.
În fiecare mai, căldura vine cu teamă,
Incendiul pe care nu-l văd cu ochii întreține contrastant efectul bulgărelui de zăpadă.
Smulge un dialog la care nu vreau să particip, augmentând fierbințeala de seră terestră.
Deși l-am izolat, îl privesc ca pe o panoplie din care stau să se ridice ascuțișuri de foc, amenințător, dar nu din afară.
Întorc privirea,
Spațiul îmi pune pauză,
O pauză fără de care nu sunt un întreg –
Disoluție unde risc să difer.
Ploaie rece și nori apăsători
Ca valsul lui Doga în urechile și în creierul meu.





































