Pretext
M-am dus să văd statuia lui Labiș fără oameni,
Cu urmele timpului frânt brusc peste soclu.
Cartierul vechi stă ascuns în cuvinte puține,
Regret că nu le pot asculta mai des,
Secundele negociate sunt uneori insuficiente.
În graba ta, tu știi asta și trecem mai departe
Cu noduri, fără semne care să ne scrie și pe noi.
Astăzi e doar zgâriat de vremuri,
Nici nu-mi place să mă plimb pe acolo.
Banca pe care cred că ai stat un timp și irișii albaștri sunt tematică de deja-vu,
Tu te rătăcești printre gândurile tale,
Dar pașii nu îndrăznesc să ți-o ia înainte
Cum nu îndrăznește privirea să se întoarcă peste umărul tău
Să nu strice clipa ce a rămas.
Norii trec pe deasupra mea, petale rupte de vânt într-un gest rătăcitor,
Imprevizibil, deloc alarmant, ca o ploaie caldă peste fruntea obosită.
Când pleci nu mă fragmentez, doar aud mai clar sunet de saxofon
Ricoșându-mi în plex din ce în ce mai tare.
Eu nu mă descos pe străzile odată vii,
Trec printre ceilalți ca o velă grăbită absurd peste nisip.
În pustietate întotdeauna vântul bate din față
Și vezi mai clar.
Ne aflam sub dictatura nemiloasa a timpului, a carui trecere ne face sa uitam de tot ce este durabil si important in existenta noastra ! Gingase imagini razbat din inlantuirea versurilor poetei noastre ! Felicitari si succese mari in continuare !