In corpore
Te ridici ca Matera, din piatră,
Veche, neșlefuită de implacabila trecere a timpului.
Imagine alegorică –
Pământ spart, sferic, ridicat sculptural de pe soclu,
Mă uit cum îți cresc radăcini spre trecut
Și ramuri de bronz înverzit ridicându-se continuu, generații la rând,
O clipă suspendată între indefinit și palpabil.
E suficient să știu,
Fragilitatea ta cunoaște limite
Și destulă lumină cu care cuprinzi firescul.
Îmi odihnesc ochii privind fără să conspir înapoi spre teluric,
Macii – lumânări aprinse
Cu delicatețea care nu strigă și nu absoarbe simțurile,
Cu atât realism în frumusețea lor firavă
Când îți mângâie obrajii coborâți în iarbă
Și oglinda cerului ca o îmbrățișare cunoscută.
Nu știu cum să recuperez clipa ce va veni,
Aprioric, din câmpurile cu maci.
Poezia pare a avea doua parti, care sunt legate prin ideea perenitatii reale si imaginare. Sunt folosite drept exemplificare arborele genealogic si floarea gingasa de mac. Felicitari pentru finetea stilului si mult succes in continuare !
Vă mulțumesc domnule Olariu, în mod deosebit pentru bucuria cu care citiți poeziile. Dincolo de vers, se naște o legătură aparte, un dialog între poem și cititor. Iar desele dumneavoastră opriri la răgazul poetic confirmă acest lucru.