Unda de catifea
Verbul care face trecerea de la focul meu
La fața cuvintelor, descifrează ochii cu care nu pot vedea.
Când mă desprind de noduri pe distanța dintre mine și tine
Liniștea ocupă pe rând, spațiul.
Întinderea de apripă dintre două păsări pe cerul la apus
Nu cuprinde mai puțin din îndârjirea de a merge umăr lângă umăr.
Trebuie să fie un fel de regăsire,
Cei obosiți de atâtea lumi încoace fugind unii spre alții cu răbdarea secționată la capete.
Urma fragilă a râsului de copilă cu tălpile goale
Strângând cochilii de melci lumină
Închistează doar pe cei care nu se mai pot întoarce din drum.
Rămân între falii,
Omul care se vede în celălalt
Ca-ntr-o oglindă perfectă de la teatru,
Strâns, cu palmele peste margini
Până recunoști pe suprafața albă picuri discreți de sânge.
Frumoase versuri despre tinerete, prietenie si lupta cu necunoscutul ! Trecem toti prin spaima adolescentina de nu putea depasi obstacolele, de a ne indeparta unii de altii definitiv ! Felicitari pentru poezie si mult succes mai departe !