Reconstruire
Te trezești negustor de cunoaștere, aproape sofistic
Între credințele tale și linia dreaptă cu care se măsoară întotdeauna adevărul.
Privești cu sfială la tine, doar cu un ochi,
Oglinzi întoarse către ceilalți ce nu reflectă decât sinele.
Grija cu care te dezlipești de oameni, într-o anamneză fără grabă,
Încet și sigur, ca o bandă dublu adezivă defectă pe-o parte.
Când ai scăpat de tine dintre ceilalți
Îl cauți pe cel care îți spune exact ce trebuie să auzi, cu riscul de a deveni casant.
Între două respirații rup ritmul,
Din miile de bucăți mă privesc ca pe un mozaic maur
Cu linii geometrice precise, nimic matematic în plus,
Numai cu tonuri sălbatice de verde
Cum sunt nucii în prima tinerețe.
CRISTINA BĂRĂSCU
