Intersecții
Oamenii (se) trec delicat pe
eternității,
strada pe care am spus că nu voi sta,
Fără grabă, fără flori sau cortegii,
într-o discretă revenire în brațele
pământului.
În lumina blândă, de soare obosit de
caniculă
mi se pare tardiv să socot dacă s-a
făcut sau nu târziu.
Memoria locurilor se schimbă odată
cu pașii care le calcă,
Nimic mai frumos.
Pe partea cealaltă, ceasornicăria
timpurilor noi
îmi amintește de cei care se schimbă
și ei, de la urmele pașilor ce calcă
frumusețea umană,
Nimic mai trist.
Descriptiv, luna stă în capăt pe
Dragoslav, cocoțată deasupra casei
cu sobe frumoase.
Cred că nu-și poate continua
traiectoria de când casa nu mai e.
Pescăruși rătăciți țipă foarte tare
între blocurile gri,
țipă să atragă atenția, așa au învățat
de la oameni,
În timp ce casele se trec delicat, fără
să mai aibă o stradă a lor.
O poezie trista despre plecarea noastra din aceasta lume ! Oricum privim subiectul, nu este placut sa-l abordam, dar poeta noastra o face intr-un mod delicat ! Felicitari si mult succes mai departe !
Vă mulțumesc pentru gânduri și popasul consecvent la răgazul poetic, domnule Olariu!