Pași
Căldura te poartă în timp,
Anii perfect inconștienți cu blugii largi, volumul lui Kant și plimbări lungi în noapte,
Podul blocului în care Scorpions se asculta pe baterii,
Câțiva prieteni și niciun cimitir evreiesc
N-ar fi putut avea mai multă viață ca cel de peste drum.
Pietre amestecate cu iarbă crudă și libelule – dragoni zburători,
Ochii tăi necunoscuți încă…
Te regăsești, caietul maro
Cu semnătura nichitiană imprimată în pielea caietului
Nici tu nu știi cum,
Nu sunt departe nici acum.
Între tine și eul cu aripi taioase
Stau grinzile vechi și soarele de la ora la care te-ai născut,
Vară târzie, cortină de cuvinte ce trec invers în tine,
Râu care-și schimbă forma, dar nu sensul,
Forfota neamenințată cu tăcerea.
Cuvântul ce nu se ascunde în pielea caietului
Îți vine mănușă de catifea peste degetele puțin prietenoase când scriu.
Între tărie și delicatețe
Chipul se schimbă filiform peste vârstă,
Gândul rămâne la fel, ca un stâlp de veghe la poarta acestei lumi.
CRISTINA BĂRĂSCU
Trecerea timpului, continua si inefabila, este o realitate de necontestat ! Fiecare generatie retine in trecerea ei cateva repere mai importante, ce caracterizeaza o anumita mentalitate ! Evident ca fiecare dintre noi avem un sertar cu amintiri dragi din copilarie, adolescenta, cu cei dragi si cele mai frumoase amintiri ! Felicitari pentru forma poetica in care imbracati toate aceste lucruri ! Succes in continuare !