Paradis sfârșit
Cocorii negri ai rațiunilor întârziate
Snopesc aerul cu largi lovituri de aripă,
Poate numai imaginea cavalerilor decăzuți în infern să fie mai aspră privirii
Și să scalde cu fiori reci șira spinărilor de muritori.
Guri de oameni fără chip rostesc asemănări de cuvinte fără nicio regulă lingvistică,
Vocalele nu mai sunt rotunde, au suferit accidentări,
Informațiile ajung distorsionate în urechi.
Căpeteniile duc spre ardere șiruri de furnici înfometate de lumină ce cred că vor vedea răsăritul.
Căpeteniile s-au obișnuit, furnicile încă mai speră.
Foarte docili, oamenii nepereche au rămas să bată pasul defilărilor obligatorii.
N-ai cum să nu-i recunoști după forma bocancului cu care strivesc diverse,
Insecte cu simțuri umane, pagini, bucăți de zid și pământ.
Ceilalți orbecăie în timpul zilei cu ochelarii de cal așezați perfect pentru evidența populației,
Apelul e întotdeauna la fix.
Singurele forme de inteligență care și-au menținut aerodinamica
Se ridică definitiv de la sol, nu se uită înapoi să nu împietrească
Și fug pe terra nova, necontaminată încă.
CRISTINA BĂRĂSCU
Poemul dezvaluie decadenta sociala, datorata in parte conducatorilor rau intentionati, dar si lipsei de instruire si cultura a „furnicilor” care merg cadentat spre un viitor incert ! Se vede influenta trecutului prin adoptarea „ochelarilor de cal” si a limbajului incult ! Desi evoca starea degradanta in care ne zbatem, poemul merita aplauzele noastre ! Felicitari si succes in continuare !