Manifest
Oraș tăcut, încheiat până-n gât cu broșă din os,
Un fel de enigmă cu titlu, dar fără autor,
Ți se pare firesc să te uiți de pe margini,
Vezi bine prin ceață cum prada ține brațele deschise către prădători.
Neglijența de spirit, fără efort convertită în materie primă
Se predă relaxat,
Oi, lupi și vulpi, un reprobabil trio
Se adapă din aceeași fântână uscată,
Doritorii de flori n-or să capete viață,
Muzicalitate-n fragmente, câmp vizual ocupat,
Textual e tardiv să-mi pot imagina.
Drumuri teșite, fascicule sparte,
Mi se lasă greu capul de la prea mult da, draga mea, la niveluri înalte
Cred cu tărie că lumina scapătă pe undeva…
Orarul nopții început dinspre sine,
Cu ferestrele sparte în cadran perfect,
E lumină puțină, ochi mișelești privesc de la spate,
La Bohème nu e închisă, se aude insistent în ființa ta.
CRISTINA BĂRĂSCU
Interesante idei in acest poem manifest ! O viziune sumbra asupra comunitatii lipsita de reactie la tot ce se intampla si teama celor care conduc de raza de lumina ce se abate asupra lor ! Sunt multe concluzii de tras, dar caseta de comentarii este neincapatoare ! Felicitari poetei si mult succes in continuare !
Vă mulțumesc pt. gânduri!