În pauză de cer
La orizont un bulgăre de miere și ceară
Cade pradă dunelor cu cocoașe de cămilă fără deșert,
Repetabilitatea acestor mișcări odihnește.
Scrisuri cu vârf de ac pe dosul frunzelor mătuite în asfințit
Lasă notițe pentru când unii vor fi sau nu atenți la cum se închid ochii.
Cocoșul cu privirea dreaptă de pe turnul cu ceas
Nu poate fi clintit de niciun fel de vânt,
E înfierat fără măsură să arate o țintă precisă,
Un învățat fixist, care nu face rabat de la dogmele lui.
În parcurile oamenilor gârboviți de diversitate spirituală
Se uită atent viața,
Îi îndeamnă de-a dreapta și de-a stânga fiului,
Tatăl, ocupat de mult cu darurile către lume.
Cu ochi ticluitori după râsete și pași grăbiți
Bătrânii, singurii care mai numără anii altora,
S-au adunat într-o oaste rotundă,
Încep să pregătească hlamide albe, lungi până-n pământ, sub formă de suflete.
Rîsetele ironice ale neînduplecaților
Le auzim până târziu în noapte,
Singurele care nu se tem.
CRISTINA BĂRĂSCU
