Retorica toamnei
Gânduri în centrifugă
Într-un melanj de frunze ce încep stacojirea,
Cuvinte care țin malurile de pământ în loc
Își recunosc sensurile când se aud în ecou.
Tu vezi frumusețea lumii fără grijă și grabă,
Liniștea zâmbetului crud, care nu cunoaște ironia de fond,
Reconstrucția vaselor comunicante ce trec esența zgâriată, dintr-o parte în cealaltă.
Eu aștept litere așezate structurat să-mi încălzească fruntea,
Singurul mod care mă determină la consecvență.
Restul alunecă cu stupoare pe lângă mine,
Lucrurile pașnice, mirate de ce nu iau o formă cu mai puține întrebări,
Oamenii trecând mai departe, scutindu-mă cu eleganță de răspunsul deloc imprevizibil.
Simplitatea dialogului celor care nu văd decât cu un ochi, jumătate din imagine,
Topit ca un ceas al lui Dali pe marginea prăpastiei
Și liniștea celor care pot vedea cu ochii ațintiți în jos, cum se scurg cu naturalețe orele,
Echilibrul de toamnă, la echinocțiu.
CRISTINA BĂRĂSCU
