Perseverență
–
Zborul tocit al oamenilor măști
Se potrivește doar pe-o parte.
Nu învăț să fiu ca ei,
Sunt copleșitori
Iar liniștea a dispărut
Odată cu rânjetul.
Știu cum să fac,
De câte ori să privesc în sufletul cuiva
Până răsăritul îmi șterge umbrele,
Până aud cum sună bunătatea
Pe litere, cu fiecare sunet al său.
Metalicul meu „nu” se răsfrânge,
Învață și azi
Că lupta nu poate fi la fel
Că sufletul crud nu se poate apăra
Că se aruncă numai înainte, fără scut,
Intenționat,
Mai ales când e rănit.
E liber cal nărăvaș
Nenăscut pentru aici,
Nechemat pentru rânjet,
Nepermis pentru fețe de schimb,
Neiubit decât într-un singur fel.
Albastru și lumină,
Un fir întins până la tine
De fiecare dată.
Mă împiedic, strig, mă ridic
Și de la capăt…
Cu fiecare sunet răvășitor de vioară
În fiecare timp,
Al meu sau al tău.
