O poveste
Te știu de jumătate de viață,
Mâinile cu care mi-ai mângâiat obrajii adolescentini
Țin acum în palme lumina inimii tale,
Ochii care mă priveau mistuitori când eu nu știam decât să zâmbesc
Acum se opresc liniștiți peste capătul patului, într-un somn odihnitor.
Miezul lucrurilor se întâmplă când ți se coace timpul,
Știi tot ce ai făcut și mai ales cum ai fi făcut altfel,
Știi și mai bine cum ar trebui să faci mai departe.
Brațele tale, discrete de cele mai multe ori,
Cuprind cu o siguranță firească mijlocul lumii mele.
Nu mă mai pierd în detalii,
Nu mai pun prea multe întrebări,
Gândurile tale îmi povestesc fără să le văd
Cât de mult te apropii de toamna blândă
Cu care te-ai însoțit mereu…
E liniște Doamne pe strada veșniciei,
E liniște și lumina caldă pătrunde pe fereastră
Peste pozele unde ți-a încăput și ție copilăria.
Se face liniște în colțul inimii mele.
Când mergem împreună la drum,
Frunzele se fac flori iar inima-și coase aripi.
Se face liniște.
