Vânătorul, pescarul şi culegătorul
S-au întâlnit la sfat, un sfat întunecat
De patimi şi dorinţe seci
Pe care azi mai bine nu le-ncerci.
Pescarul de suflete pierdute care-a uitat cadenţa
Şi s-a întors la mal cu plasele de peşte interzis, mimând decenţa.
Nu ţine minte exact cum a pornit la drum şi cât de goale plasele-i erau,
Acum la orizont corăbii mari în ochii lui luceau.
Culegător de false roade care va fi din nou zărit în stradă
Pe lângă bănci şi alte pardoseli rapide,
S-au sufocat şi ierburile-n târg de-acuma,
Au convenit să fie doar puţin acide.
Să nu se rupă decât limitat măsura,
Aceiaşi muzicanţi îi cântă azi ca ieri şi sigur mâine, umblătura.
O, dar vânătorul falnic, un fel de prinţ pe-aici aflat în treacăt
Să-mpartă din putere şi jumătăţi de fapte acre
Şi fals, dar priceput să iasă-n faţă
Va face firimiturile înşirate ca pe aţă
Să le arate doar vreo câtorva voinici,
Împinşi un pic în ceata cea cu arme
Dar vai, sunt prea cuminţi şi mici!
Vor fi-nţeles pe dos că fapta asta-i complicată,
Ca să nu-l supere pe prinţ, vor încerca încă o dată.
E, dar sfatul la vedere nu-i cum se-arată la-nserat
Şi nici ce vorbe făr-de lege cei trei au înşirat.
Popor prea slab şi doritor de bâlci,
Nu va voi să schimbe nimic ce-i de schimbat!
Vor mulţumi de circ şi pâine afumată
Şi vor dormi în continuare exact aşa cum se aşteaptă.
Iar în neliniştea serii, pe câmp, în depărtare
Un singur bard cam trist, înverşunat porni în căutare.
