Poem ca un tatuaj
–
Am făcut nectarul ăsta înecăcios
Din tot ce n-aş fi vrut să văd la ceilalţi.
S-au ascuns aşchii din puterea fără o aripă
Ce rânjeşte ca un surd neputincios,
Care strigă precum un mut
Cu toate semnele mâinilor sale întinse către cer…
M-au încolţit vorbe care au deschis
Cămaşă după cămaşă un eu rătăcit,
Răni ce nu s-au prescris din pruncie, a mea sau a ta, alege tu,
Din ceea ce n-am putut salva la timp
Sau am salvat, într-una cu mine din mine însămi
În oasele albe, cu care ne facem scut.
De ce-ai salvat, nu te mai poţi elibera niciodată,
Atât de bine ai făcut-o!
Fix ca un tatuaj cu tonuri de negru şi gri
Cât să-ţi ajungă înţepăturile o viaţă,
De-a mea sau de-a ta, alege tu.
Ştiu că aş fi putut să spun un cuvânt,
Dar totuşi nu,
A ţinut numai de mine, dar nu.
E înscris cu toate acele tatuatorului
Să nu rostesc, să nu mângâi, să nu opresc
Nimic din ce vine.
S-ar putea să mă pun în faţa destinului
Doar cu mâinile goale
Iar răstimpul meu s-ar întinde ca un fir lung
Din izvorul nesfârşit…
Una cu pământul şi liniştea de-aş putea să fiu,
Copilăria s-ar întoarce la matcă.
Unde e liniştea?
