Verde metalic
–
Ploaia asta rece îţi spune clar
Asfaltul nu mai rezistă,
Trebuie schimbat
Sensul în care curg şiroaiele,
de la vale la deal.
Gândurile tale care nu stau locului
Dacă ţi-ar spune că
în mintea ta nu mai e loc,
Te-ai supăra pe mine, pe gânduri, pe ploaie?
Gândurile tale care fug dinspre tine spre mine
Izbindu-se de ziduri colorate frumos,
Oare s-ar supăra pe ploaie, pe mine, pe tine?
Şi ploaia asta nesuferită,
Ca oamenii falşi adunaţi la un loc,
S-ar supăra pe cei care nu iubesc ploaia?
Eu aştept,
Tu aştepţi frunze ruginii
să se oglindească în ochiuri de apă, nu flori albe de cireş.
Aştept ca timpul să se potrivească
E dat peste cap rău.
Se aşterne tăcerea, cea mai firească dintre fugi,
Aproape m-am obişnuit.
Nimic din ce străluceşte nu loveşte
în oameni la fel ca întunericul din ei.
Şi mâine plouă.