Ţipăt mut
Nici sunetele înalte nu acoperă neputinţele
Însingurarea, neacceptarea, cei care nu-ţi mai stau aproape
Au înţeles,
Nu e nicio ruşine când oamenii
Se retrag în felul lor
Nu trebuie să tuni şi să fulgeri,
Te uiţi cum se destramă fularul care ţinea de cald, până spre inimă.
Nu se întorc apele la izvoare
Nu se întâmplă nimic
Nu se repară nimic
Şi e trist că nu poţi lua aţă şi ac fermecat
Să coşi suflete şi zâmbete la loc.
Acestea nu se pot repara…
Nu s-a întâmplat nimic,
Doar s-a dărâmat o lume mai mică.
Lecţia uitării vine şi face curat
Peste tot ce strigă nu pot,
Peste ce nu mai e cum s-a crezut de fapt.
Şi brusc,
Cresc buruieni ca pe mormintele uitate primăvara.
Doar sunetele joase au rămas
Să creadă că pot deschide alte lumi.
