În linişte
Ostentativ cad rânduri
Din frânturi – un tur de forţă,
Să te-nconjure inegal,
Să-ţi închidă în cerc imperfect râsul,
E prea rânjet.
Priveşte lumea asta ce mult indigo foloseşte,
Până şi lumina a învăţat
Să-şi mascheze culoarea.
Unde s-au închis adevărurile?
Cele cu ochi sticloşi
Ce privesc îndărăt
Ameninţător, pe fiecare după ascunzişurile sale,
Ademenitor, poate nu s-au îndepărtat definitiv.
Trecătoare culori ale existenţei
Nu-i voie în alb şi negru,
Nu e frumos nici în tonurile astea de gri
De aceea inventăm pasteluri,
Să ni se pară că putem delicat alcătui o altă lume.
Una care nu ne poate schimba,
Iluzorie, o lume perfectă.
Dar tu poţi să fii altfel dacă vrei
Vindeci cu braţele tale alte braţe,
Aşa s-ar găsi liniştea.
Mângâi cu ochi luminoşi ceea ce cade în întuneric,
Aşa s-ar opri oboseala fără căpătâi.
Ce faci capătă sens,
Chiar dacă e scris într-un dialect străin.
