Altfel
Rupi respirația, crezi că scapi
Fugi de zgomot, te ascunzi,
Decibelii îți urmăresc liniștea
Să-ți spună că nu se mai poartă.
Se poartă falsul,
Lumini agitate și roți de fier gălăgioase ce taie aerul pe înălțime.
Un alt gust, altă aromă,
Oamenii altfel, prea mult altfel.
Azi aer încins…
Timp și trăiri arse, până și zâmbete arse.
Un fel de bâlci, dar nu acela povestit de cei ce nu mai sunt,
Cu mere de vară și bucuria care s-a pierdut – un nor de praf.
Cu zgomotul care nu sufoca fiecare celulă,
Cu oameni senini care nu căutau să lucească în niciun fel
Și totuși lumina unora a ajuns până astăzi.
Memoria locurilor, a caselor, puține rămase,
Fire de cărți și oameni pe ulița mare,
O temelie care încă ține
Un oraș de betoane, fără lumină în el.
