Descrierea simțurilor
Deschid ochii
Vezi și tu, ochii celulelor noastre nu sunt suficienți
Să vadă adevărul din prima.
Oamenii – cireșe amare, pot păcăli,
Dulci-acrișori la început, cât să-ți coloreze existența.
Amari la final, amarul acela care te obligă
Să nu mai greșești, să-l pătrunzi de la distanță,
Să-i simți năvodul când se năpustește
Din valuri peste brațele minții tale deschise.
Brațele se obișnuiesc
Nu le mai ia atât de mult să simtă amărăciunea, gust nefiresc.
Își croiesc simțuri fine, cu care încep
Să țină la distanță tot… dar mai ales oameni.
Împărțiți în mii de variante
Așa cum ne-au obișnuit, cu mai multe fețe,
Una care zâmbește convențional
Și una nepricepută care arată exact cât ține zâmbetul
Și unde începe acrul disimulat.
Pauză, trebuie o pauză!
Seară de vară obosită, cu tot praful depus peste plecări și veniri,
Peste ce este și nu mai seamană cu niciun început.
Nu știu exact cum se face,
Căldura exagerează ca de obicei
Simțurile nu adorm,
Se înrăiesc oarecum în oglindă
Să le semene oamenilor.
