În trecere
–
Cu fiecare frunză lași toamna să se așeze
Peste gândurile care amuțesc
De prea mult clocot din vară.
Se face târziu repede
Abia mai vezi soarele apunând,
Doar linia roșie la orizont și norii.
Un fel de vânt uscat răscolește culorile
Cu privirea și simțurile de vrăjitor,
Galben și verde stingher
Ruginiu necopt și arămiu domol
Cad pastel peste praful verii din urmă.
Se înserează peste unii
Cu viteza trecută de un asfințit grăbit
Fără legătură cu anotimpul.
Pietre seci și tăcute azi vor ieși din starera de răceală
Doar când se vor cerne fulgii, primii,
Fără să te întrebe dacă ai mănușile reparate
Și tu îți vei privi mâinile
Să vezi dacă se mai deschid.
Firescul reparațiilor e privit pe dos
Mai ales de cel care le face,
Cunoscând etapele arderii
Exact timpul necesar așezării lucrurilor
În firescul lor.
În depărtare, cum ai privi înapoi cu tot cu măsură
Se aud sunete în tandem
Simfonic vals de toamnă,
Bătăi de ceas pulsând în același ritm al trecerilor
Și frumusețea neatinsă
A înaripatelor fără cuiburi.
