Femeia cărbune
Genunchii strânși
Ating cu rotula maxilarul
Mestecă rest de cuvinte, scrise invers, nu pentru cei drepți și smeriți.
Albul ochilor închiși nu e cu nimic mai pregnant
Decât oasele toracice care opresc țipătul.
Urâtul se pictează doar în culori vii, de care poți să te sfiești
În cazul în care nu ești iubitor de roșu mânjit de indigo.
Rânjet care s-a trezit din zâmbetul de silfidă
Când nu a mai fost loc pentru alegeri
Decât o cale
Rigidă, tăioasă până la nervii fini
Care se opresc brusc la rădăcina firelor de păr.
Trezește, (nu) revine să șocheze
Atât cât poți desluși
Tangențial cu sufletul inocent.
Ai putea să vezi dincolo,
Să spargi cu tăcerile cuceritoare
Enigma celor care nu se aliniază
Nici de-acum înainte.
Uite, frumusețea e cum o vezi
Ieșită ca o Afrodită dintre ramuri cu spini
Nu din izvoarele veșniciei de scoică
Picurând ceva ce seamănă a viață.
S-au ars vreascurile iertării
S-au făcut cărbuni pentru scris.
