Vid de toamnă
M-am golit de conținut
Să pot să văd clar vâlvătaia nearticulată de sunete
Ce obosește ritmic
Urechea dincolo de zgomot.
Fir tornadic ce se rasfrânge
În plexul solar
Mă lovește fără frică,
Fără durere își cere dreptul
Să revină în brațele încremenite
Să rescrie visceral începutul, cu majuscule,
Așa cum era arcuit spre Dumnezeu
Primul scâncet infant.
M-am oprit.
O să pavez cu intenții din litere mici
Drumul spre calea cea dreaptă,
Un far subțire de lumină între mare și țărm
Pe care tu sigur o să-l vezi.
Nu vreau să epatez cu nimic,
O să mă curăț psalmic cu gândul
Că binele vine din lumină pe o singură cale
Și albește sufletul până la os.
Cu litere de foc
Strânse din furtuna solară
Se vor hrăni toate verbele rămase să caute,
Toate prețioasele adverbe care nehotărât
Vor întoarce fruntea înaltă după un adevăr.
Liniște la masa de scris,
Și-ul uitat pe marginea foii
E ultimul căruia i-am dat drumul
Să repete în sol major
Prelungirea tomnatică de nesfârșit.