Interogatoriu tardiv
Ce te ține să oprești sunetul,
Ar putea să fie liniște deplină
Mersul furnicilor cu boabe de lumină
Ar avea decibelii perfecți pentru scărița fină a urechii.
Gânduri trecute prin sită, puține la număr,
Ar rămâne definitiv și irevocabil
Locuitoare permanente la tine în mansardă
Fără să deranjeze trecerea secundelor
Dintr-un capăt în altul, în ritm alert.
Noiembrie nu plouă, degajat, s-a oprit din automatism,
Anotimpurile au pierdut din tabieturi
Ajungi să le încurci atât de firesc
Și nu ți se poate reproșa nimic.
Graba se fixează în noi cu spumă poliuretanică
Exact ca pe șantier cimentul
Ce obturează fiecare ochi de lumină
Și nu mai pătrunde nimic din ce pulsează viu.
Tu reușești rar să mai vezi ce scrie
Când strici la margini spuma întărită,
Doar cât ai ține în palme floarea de iasomie
Iar sinonimele celor neînvinși
N-au fost clasate încă precum termeni perimați.
Știu că nu ai analizat perdeaua de ceață
Și nici cum trec invizibilă printre oameni.
Prețios moment, de-a dreptul egoist.
N-are nevoie de nimic, suficient sieși
Simplu și direct ca vechea katana
Forjată rafinat cu modelul trecerii la capăt.
Acolo vei recunoaște semnele,
Niciun samurai nu s-ar lăsa ținut de nimic.
Pe tine ce te ține?
Interesanta analiza atotcuprinzatoare din versurile acestei poezii ! Diversitatea aspectelor abordate ne conduce cu gandul, ca totul in Univers se leaga intr-un conglomerat mirific ! Felicitari pentru frumoasa creatie poetica !