Lipsă de somn
Mă ascund de mine
Cel mai bine în palmele tale,
Liniștea se apropie cu zgomot de cortină căzută
Și râs nebunesc pe la colțuri.
Se aud câinii care latră, dar sunt legați
Nu au cum ajunge să sfâșie nimic.
Iubirea de sine
Îți spune cum trebuie trase toate obloanele,
Conștiința ascultă un cântec de leagăn
La radioul stricat din spatele blocului.
Gazul lampant nu are aromă de madlene,
Proust ar fi dezamăgit.
La noi e altfel,
Nici apusul nu mai prinde culoarea din gradina bunicului
Odihnitor pentru mai târziu.
Se face somn printre oameni
Piețele s-au închis
Nu se mai plimbă nimeni cu umerii drepți,
Chiar dacă umbrela ca acesoriu e un semn că nu doarme toată lumea,
Nu ne va ajunge
Să putem elibera porumbei blajini să-și repete perpetuu zborul.
Mi-am pus palmele la urechi
Copiii decreței iși desenează într-una scări
Din lumea în care nu au fost doriți,
Nu se poate să joci șotron peste ele.
N-am să mă ascund.
Am să rămân cu brațele încrucișate
Să pot să citesc de câte ori mă înspăimânt,
Pacea din palmele tale
În formă de pernă cu spumă de memorie
Îmi odihnește cu litere calde timpul meu
Răzvrătit, fără înțelesuri care suferă de malformații.
Busola și gps-ul nu-mi sunt de ajuns,
Singura insulă pe care aș îndrăzni să evadez
Ar avea înțelesul cuvintelor care sunt deja în mine,
Ca spuma (cu memorie) când pui capul să te odihnești.
Îmi amintește de fiecare vis al tău
Și-mi ajunge pentru un timp,
Aș avea cu ce să scriu pe nisip
Să mă vezi.
