Culorile ard
Fluturii de-o zi
Stau și iarna pe pervazul unora
Se potrivesc cu șoaptele tale
Prinse-n chenar de arborii – ramuri,
Broderii pe cuvintele mele.
Nici nu vreau să-ți spun cum strălucesc
Când privesc cu ochii lor prea mari
Lumea și murmurul ei.
În graba străzilor de la opt și-un pic
Nu încape nicio agrafă, fie ea și cu model
Întors de-un secol cu tot cu fason.
Nu încape să-ți spun cum se simte răsăritul,
Plictis e scos din dicționar dimineața
Revine numai la apus
Și doar vara târziu când te recunoaște fără echivoc.
Și tu pe el.
Trezește pe fiecare după nuanță,
Felul de-a zâmbi rezistă mai ales
Pe tonuri fistichii de oranj cu sau fără grija măsurii,
Iți aduc aminte
Zbuciumul de culori nu cunoaște măsura.
Sigur am mai rătăcit din nuanțe,
Cele verzi numai nu se văd de pe strada mea.
Mă așteptau tacticoase
Pe coama caselor cu vedere la deal.
Mâine pot să (ți) le împrumut.
Le găsesc eu.
