ÎN SPATELE MIREI
Tu știi dacă la cinema se mai rulează
Povești cu final previzibil.
La noi în cartier e același cinematograf vechi,
N-ai cum să nu cunoșți programul.
Incertitudinea își scutură praful de pe spatele-i negru și drept
Ca o tablă de scris caligrafic
La orele de la seral
Sau perfecțiunea nopților de privit sinele.
Fluturii pe care calci
Resorb cu tact lumina din care
Te ridici (numai) când colțurile gurii
Schimbă vertical tet-a-tet-uri cu cerurile.
Nu s-au aprins și nu ard până la epuizare,
E așa direct felul acesta de a comunica
Incât nicio eschivă umană
Nu mi se mai pare în niciun fel.
E mai periculos cum privești
Și câtă blândețe ascunzi pe sub gene,
Sau cum zâmbești liniștit până mă liniștesc și eu.
Să-ți privesc frica în ochi
E mai mult decât toate bătăile de aripi
Ale păsării colibri, o simfonie în explozie.
Nu am putut să o opresc niciodată,
Nici pe ea și nici zbaterea de aripi.
Tu știi să o așezi pe cântarul potrivit
Galop sălbatic pe coastele mele
Când inima se oprește spasmodic
Încât nu mai știi dacă e o neînfricată
Sau doar frica ce și-a încolțit adversarul.
Lângă cinematograf, clădirea cu ce-a mai rămas dintr-o eleganță pierdută
Moare.
