Țipătul primăverii
Sunt aici
Mă lupt să macin gânduri piatră pe piatră
Și greșesc, cu firea care-mi înțeapă puterile.
Am lipsit de la spovedania fățisă
Când m-au dezamăgit grimasele coafate insistent.
Cu fiecare răsărit ridic privirea până dincolo
De norii care împiedică lumina.
N-am să-ți spun niciodată că s-au terminat
Luptele și nici cuvintele
De dragul celor care zâmbesc discret
Tocmai atunci când pică cerul peste pământ
Și armurile nu contenesc să aprindă foc roșu peste năzuințele lumii,
De dragul spiritelor clare, ce nu știu să dea înapoi de la nimic
Nici când pierd tot.
Sunt aici
Cu tot cu acele vorbe care strâng furioase din buze
Și țipă uneori când obosesc
De tine, de ceilalți, de mine,
Cu tot cu fărâme din ce simt,
Încă nu-i interzis.
Acolo nu intră niciun picior de străin
Niciun spin nu caută să zgârie
Decât pe-afară.
Hainele-mi sunt deșirate pe la colțuri
La fel cum stau cei care nu vor folosi vocea niciodată.
Am de dat socoteală
Chipurilor de prunci care mă întreabă,
Nu-mi dau voie să dorm
Trebuie să le răspund cu subiect și predicat
Matematic chiar,
Ei nu știu să aștepte
Zorii unei noi civilizații confiscate de orgolii perfide.
Ei nu știu din ce e făcută lumea aceasta
Cât metal subteran cu roți zimțate inestetic
Străpung principii și calcă libertăți,
Ei nu știu că tu vrei să iei pauză
Și să te întorci cu spatele
Când auzi foarte bine șirul întrebărilor lor.
Nici mama universală nu-i mai aude
E prinsă-n chingi de foame, dispreț și neputință,
Roțile din noi taie mai adânc decât cele metalice.
Ca o mamă aruncată în derivă
Nu contează câtă primăvară stă să crape muguri noi,
Ca o mamă a tuturor celor cu ochii închiși
Care nu mai speră în nicio barcă de salvare.
Primăvara asta răstoarnă și biciuiește
Mai mult decât înflorește magnolii și vise
Din cuvinte închise.
