Culoarea plecării
Ca antenele unui fluture
Prea devreme coborât printre oameni
Nu să-și etaleze frumusețea,
Să spună că nu mai poate sta
Pe florile fără miros s-a asezat praful
Și muțenia pe crengile cu muguri
Privirile tăioase între oameni
Printre copii,
Neputincios zbor de fluture
Care ți-ai permis cu atâta determinare
Să arăți ce umbre stau pe fețele noastre
Rictusuri blocate de somn și nepăsare.
N-am să-ți mai admir coloratura de pe aripi,
În copilărie te urmăream să văd pe ce loc te așezi
Reveneai obsesiv în curtea bunicilor mei crezuți veșnici,
Obsesiv dar de înțeles acum
Un barometru al umanității
Retrase de pe pământul acesta prea lăudat
Dar lăsat de izbeliște.
N-am să te mai las să te așezi vara asta
Nicăieri la mine în curte
Gardurile cu spini trimit venin
Peste tot ceea ce este verde.
Nu-mi permit să te las să mori
Cu bună știință.
Uite, aripile tale nu vor trăi conservate
Dacă ți le decupează simetric iubitorii de frumos
Și ți le pun la păstrare într-un borcan cu iz înțepător,
Nu cred că vreau să vad un fluture fără trup
Și aripi expuse la Ateneu
În bătaia de joc a tuturor.
Tu poți să fugi fără lauri,
Ar fi indicat chiar
Intrinsec să-ți cauți câmpuri care nu dor
Nu lovesc, nu cerșesc imaginea pefectă
Și să nu te mai rătăcești la mine prin curte
N-aș vrea să-ți fac rău.
Spinii contaminează tot ce-i senin,
Îmi trebuie și mie mai multe rânduri de aripi
Să caut în interior drumul spre lumină
Afară s-a făcut întuneric.
