Asumare
Dacă literele ar lua-o complet razna
Ca-ntr-un vortex
Și s-ar lipi ca o materie de cortexul universal
Aș crede că mai există cineva
Care să refacă puzzle-ul uman la loc.
Nu-și pregătește scutul
Deși aparent taie cu ascuțișul său
Mai bine decât multe săbii de samurai.
Scrie scrijelit cu ce i-au dat ceilalți
Carne de tun din frică, minciună, prefăcătorie,
Poate ceva transparent din profunzimile sale
De unde să poată să-și vadă sufletul.
E mult până acolo.
Din noaptea cea mai adâncă
Mereu în defensivă
Scapără din ochii închiși un fel de lumină,
Am văzut-o cum arde exact când i-am spus
Că-i sunt strânși la fel ca ai celorlalți.
Eronat.
Tu i-ai deschis și privești de atunci liniștit la oameni,
Nu te mai surprinde nimic.
Eu am să-i cunosc
Numai când fiecare mască
Se va întoarce cu fața
Rectificator la întrebările mele,
Ca să nu-i uit. Ca să nu uit.
Sunt pe aceeași cărare cu lupii ce nu se abat niciodată din drum,
Fără nicio frică, poate de mine doar.
