Atemporal
Lumina ceții transpare cât stau cuminte cu picioarele prinse într-un fel de hlei
Ca la un spa de oboseală inumană.
Cu brațele atârnându-mi,
Nu mai sunt în căutare de aripi
N-au nicio relevanță când trebuie să zbori invers.
Legile fizicii sunt altele, cu cât ai aripi mai scurte, cu atât mai bine.
În noroi cioturile rămase țin loc de gheare
Cu care treci peste tot felul de usturimi,
Oameni ce țipă și calcă unii peste alții
Chiar dacă urgia a trecut,
Știri care repetă insuportabil
Fragmente de peste zi, de zilele trecute.
Cad, se prăbușesc lucruri, se surpă sarea din inima pământului
Noi la fel,
Nu ne simțim utili decât în haos
Sigurul scop irațional ce ne ține la suprafață.
Perechea cea bună de aripi, tocită cu multă conștiinciozitate de mine
Am agățat-o în vestiar, unde-ți ții literele.
Vorbesc pentru toți când se-nvârt în pâlcuri
Și tac când vorbesc numai pentru unii.
Oprobiul public, un rafinament de fum și pelin.
Ceilalți, repetitiv până la linia orizontului.
Nu există ceilalți în zborul invers.
