Meteo-dependent de oameni
Liniștea îmi dispare dintr-o suflare,
Baloane de săpun – crezuri în unii oameni.
Nici umbre care să mângâie,
Nici frunți care să inspire,
Timp mort de primăvară prefăcută,
La fel ca unii oameni.
Nici soare, nici broderii de peruzea
Printre nori nu mai sunt,
Nici zâmbet diafan
Peste dealurile copilăriei – ultima redută.
Ochi obosit de fals orizont,
La fel ca speranța unora.
Târziu, târziu peste noi,
Rămâne râsul între prieteni,
Rămâne vorba celor care-ți locuiesc apropierea,
Rămâne gândul celor ce-ți sunt aceiași
Și tu, care te zbați în palmele-oglindă
Să-ți fii judecător și faur.
Apus de primăvară în mijlocul iernii
Măsura corectă a timpului?
M-am întors cu gândurile tot la oameni,
Singura cale de-a atinge suflete – copaci
Fără să le calci în picioare frunzele
E drumul prin inima lor,
A celor care-o mai au.
