Dimensiunea falsului
Nu cred în spaime întruchipate
Nici în coroane plasticate și flori întinse peste timp,
Din paltonașe pe care-atârnă teatral fulare
Ies hulpav guri de lup flămând.
Un neam cu cratimă ce suntem
Scindat de timpuri și de mulți fără de soi
Nu noi, ne folosim arătătorul
Să-mpingem răul înapoi.
Am scos ca la mezat statuile
Să-ntindem hora dezlânată câte-un ceas,
Aprindem și închidem beculețe,
Ne păcălim, atât a mai rămas.
Ne scoatem piatra cubică cu tot cu secole din spate,
Urâm frontoane, case vechi, cu biblioteci cu tot,
Imaginea trăiască, domni tovarăși,
Și buzunarul la palton!
Hei, oaselor bătrâne, veterani de arme gârboviți,
Nu vă uitați cu scârbă către lume
Ce-ați făurit, noi am strivit în dinți.
Nici trist nu poate să mai fie,
Blazarea a devenit blazon,
Și eu, și tu ne-am adormit simțirea,
Am pus-o în tren, la ultimul vagon!
