Pentru mine
Închid gura, dinții încleștați după buze subțiri schițează
Un fel de ultimatum.
Așa ai făcut cu fiecare dintre străini
Să fii sigură că ai închis toate ușile,
Toate perdelele trase la locul lor
Galerii verde-turcoaz ce opresc ochi și păreri,
O liniște potrivită cu încă ianuarie și cafea
Pentru toate una câte una, griji, infantilități și lucruri serioase de oameni mari,
Fără nicio remușcare că afară sparge colțul ierbii dar încă nu-l vezi cu ochii
Și frunzele se răsucesc din mormânt pocnind toți mugurii din emisfera nordică.
În fața geamurilor
Stau ghemuiți și fără sfială, ca pruncii,
Toți cei care n-au încăput în șabloanele tale,
Ai crezut că îi poți îmbrăca în haine decupate milimetric
Și vor simți preaplinul de căderi și măriri odată cu tine
Dar nu,
Lumina arde doar pielea celor care nu ard.
Am strâns toate erorile, catastif prins cu cleme metalice,
Pocnesc satisfăcător când mai adaug câte ceva.
Cu siguranță dosarul se constrânge,
Se contorsionează până devine numai al meu.
Egoist de tot rezonează cu sunete camuflate,
Cu marea de nord învolburată și ea între ierni.
