Tăceri
Oamenii cred că poeții nu dorm
Că pe umerii lor cresc insule verzi de lumini
Și ascultă altfel angrenajul diform al făpturilor vii.
Oamenii nu știu că sub aripi de fum
Stau deschise scântei care ard și mocnesc,
Fără zgomot și praf din iubiri născocesc
Tot ce strâng aparent liniștit în priviri.
Unde pare senin e furtună de fapt
Și lumina din ochi nu-i lumină deloc.
Oamenii cred că ei pot ce nu fac,
Peste fire și firi la un loc.
E firesc să nu-i vezi nicăieri
Ei nu știu, nu slujesc veșnicii,
N-au de ce să clădească în lume
Ce cu lumea se va sfârși.
Sunt muți, deși îi auzi cum desfac cuvântul felii
Milimetrice fraze în aceeași limbă se-ntorc
Și cuprind cu asprime ce închid,
Se ascund când nu încap, se strecoară și fug
Chiar și când potrivesc în mulțimi obiceiuri firești
Tac și când îi auzi, sună nepământești,
Taci și tu, și lumea odată cu ei.
