Bieţi călători
Nu mai este senin
la răspântii de viaţă,
plouă cu amarăciune.
A început să înflorească
prea devreme dezamăgirea.
Tâlharii se leagă precum lianele de suflet,
înăbuşindu-l acoperind
micuţa timidă rază de soare tocmai
când asfiinţitul taie în carne vie
cu tristeţe ancestrală,
iar speranţa
se îndepărtează în goană,
lăsând uşile deschise
hoţilor de bucurii.
Mila strigă pe uliţă,
dar puhoaiele îi astupă repede glasul,
iar cerul nu conteneşte să plângă
de mila noastră, bieţi călători
cu ghetele uzate,
rătăcite pe cărări sumbre,
agăţaţi de provizorat
ca de ceva ce nu s-ar mai termina,
deşi pe firmament Creatorul a început să scrie
cu majusculă:
The end.