Ceaiul singurătăţii
Te-ai invelit în şlaierul nopţii
răcoros şi tandru,
sub privirile pline de invidie
aruncate de stele.
În tăcere te laşi atinsă
doar de
adierea vântului răzleţ
la miez de noapte când
florile teiului îţi declară
iubire veşnică.
Târziu te abandonezi
întunericului solemn,
fără urmă de regret.
Hlamida poleită
în argint
dăruită de Creator îţi acoperă umerii
până la spartul zorilor,
când iarba se lasă răsfăţată de rouă.
Eu îmi sorbesc ceaiul
cu gust de singurătate
sub privirile tale reci,
lună dragă.
ELENA MARIN ALEXE
