Toamnă târzie
Te-ai baricadat în galben
şi in roşu purpuriu,
ai intemniţat pădurea,
cântă cucul a pustiu.
Se aprinde foc în sobă,
la sărac şi la bogat,
eu mă-ntreb, gândind în taină,
cine oare te-a certat?
Cine-a poruncit să cadă
frunze veştede-n grădini?
nu-mi raspunzi şi sus pe munte
alergi, ţurţuri să anini.
Este trist, e frig şi doare,
vântul suflă disperat
de pe crengi, cu uşurinţă,
frunzele le-a spulberat.
Dar citesc din cartea sfântă,
Că există-un Creator,
Eu, ca simplu om in viață,
Nu-s decât un spectator.
Tot admir, privind natura,
Ce splendori, ce fabulos,
Tot ce-a împletit Divinul
Este atâta de frumos!
La porunca Ta o Tată,
Crește pomul înflorit,
Până când socoți că-i vremea,
Frunzelor de veștejit.
Toamnă dragă ești cununa
Anotimpurilor Lui,
Iarna-ți calcă-ncet pe urme,
Din înaltul cerului.
