Ceaiul singurătăţii
Te-ai învelit în şlaierul nopţii,
răcoros şi tandru,
sub privirile pline de invidie
aruncate de stele,
În tăcere te laşi atinsă de
adierea vântului răzleţ,
la miez de noapte când
florile teiului îţi declară
iubire veşnică.
Târziu te abandonezi
întunericului solemn,
fără urmă de regret.
Hlamida poleită
în argint îţi acoperă umerii
până la spartul zorilor,
când iarba se lasă răsfăţată de rouă
sub sărutul divin al Creatorului.
Eu îmi sorb ceaiul
cu gust de singurătate și
te admir,
esti enigmatică
dar neasemuit de frumoasă.
ELENA MARIN ALEXE
