Aluzii
Vine cu aluzii doamna,
Să te ia cu ocolișuri,
Mai o frunză-ngălbenită,
Uscătură prin tufișuri,
Ba mai lasă câteodată,
Lacrimă de nori cernută,
Rămuriș trist in livadă,
Iarba în genunchi căzută,
Florile ce încă luptă
Să-și păstreze frumusețea,
Sălciile plouă frunze,
Etalându-si vag tristețea,
Câmpurile-ntinse alene,
Țes nuanță aurie,
Pregătite-s de odihnă,
Pân la anul ce-o să vie.
Toamna scutură copacii
Frunzele nu le mai vezi,
Numai brazii rămân țanțoși,
Înveliți în cetini verzi.
Omule, privind la toate,
Vezi că viața iute-ți trece,
Nu lăsa grijuri și pofte,
Sufletul să ți-l înece.
Leagă-ți inima de ceruri,
Căci sfârșitul stă să vină,
Fă-ți din Dumnezeu prieten,
Te imbracă în Lumină.
Toamna-i timpul de bilanțuri,
Pentru om, pentru natură,
Aurul frumos străluce
Dacă-i curățit de zgură.
Când „nuanțe-ngălbenite”
Ici și colo-ncep s-apară,
Pregătește-te creștine,
În curând se face seară.
ELENA MARIN ALEXE
