Noaptea sub vişin
Stelele aprinse îmi zâmbeau discret,
Răcoroase văluri mă îmbrăţişau,
Timpul îmi picta anii în portret,
În adânc de suflet ochii mei plângeau.
Banca de sub vişin parcă mă chema,
Florile tăcute aţipeau pe rând,
Chipul blând, de sus mă priveghea,
Somnul mă prindea, roaba unui gând.
Fără de culoare în cernitul strai,
Oferind odihnă celor copleşiţi,
Noaptea-ntunecoasă, sfetnic fără grai,
Îmi ţesea dulci vise, sub ochii cuminţi.
