Luni, 18 august 2025, în jurul orei 10:10, Gheorghe S. se deplasa cu un autoturism marca Audi pe D.J 209A, pe raza satului Mălini, și a efectuat virajul la dreapta, fără să se asigure, moment în care a acroșat-o pe Mariana E., care se deplasa pe bicicletă în aceeași direcție de mers.
În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală a biciclistei, care a fost transportată cu ambulanța la Spitalul Municipal Fălticeni, unde a fost diagnosticată cu ”TCC ușor, traumatism cervical, traumatism umăr stâng, traumatism genunchi stâng”.
Polițiștii l-au testat pe conducătorul auto cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ.
Și victima a fost testată cu aparatul etilometru, iar în cazul ei rezultatul a arătat o alcoolemie de 0,25 mg/l.
Oamenii legii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”vătămare corporală din culpă”.
Biciclista a fost sancționată contravențional cu 1.215 lei pentru încălcarea normelor privind circulația bicicletelor pe drumurile publice.





































