Un accident rutier produs în noaptea de duminică spre luni, pe DJ155A, în comuna Râșca, s-a soldat cu rănirea unui șofer care se afla sub influența alcoolului.
Potrivit cercetărilor efectuate de polițiști, un bărbat aflat la volanul unui autoturism Ford circula dinspre Slătioara către Bogdănești, iar într-o curbă la stânga a pierdut controlul direcției de deplasare. Mașina a părăsit partea carosabilă și a lovit un autoturism Volkswagen Polo care era parcat regulamentar în afara drumului.
În urma impactului, autoturismul condus de șoferul vinovat a fost proiectat într-un stâlp de electricitate, iar mașina staționată a fost împinsă în gardul unei locuințe.
Conducătorul auto a suferit răni ușoare și a fost transportat la Spitalul Municipal Fălticeni, unde medicii au diagnosticat excoriații la nivelul scalpului.
Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar polițiștii au dispus recoltarea de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
IOAN POPESCU




































