Sâmbătă, 4 octombrie 2025, la ora 14.05, polițiștii din cadrul S.P.R. 7 Mălini, în timp ce se aflau în executarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control un autoturism Volkswagen, la volanul căruia se afla Cristian C., de 46 ani, din comuna Cornu Luncii.
Bărbatul era singur în mașină și, deoarece emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilometru, iar rezultatul a indicat o alcoolemie de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Municipal Fălticeni în vederea recoltării a două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a concentrației alcoolice din sânge.
Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Municipal Fălticeni în vederea recoltării a două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a concentrației alcoolice din sânge.
Oamenii legii au întocmit un dosar penal privind infracțiunea de ,,conducere sub influența băuturilor alcoolice”.



































