Pe data de 25 ianuarie 2024, la ora 16.30, Poliția Municipiului Fălticeni a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că pe strada Mihail Sadoveanu din municipiul Fălticeni, în zona intersecției cu bulevardul 2 Grăniceri, s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale, iar conducătorul auto care a provocat accidentul pare a fi sub influența alcoolului.
Un echipaj de poliție s-a deplasat în regim de urgență spre zona indicată, stabilind că în jurul orei 16.25, un bărbat, în timp ce conducea un autoturism Mercedes Benz a acroșat un alt vehicul care era parcat, provocând pagube materiale.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat, recoltându-i-se probe de sânge.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.
După administrarea materialului probator, în continuarea cercetărilor efectate, a rezultat că în momentul evenimentului rutier, șoferul avea o alcoolemie de 2,68 g/l alcool pur în sânge, prima probă și 2.50 g/l alcool pur în sânge, a doua probă.
La data de 29 ianuarie, s-a continuat urmărirea penală, pentru infracţiunea de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, polițiștii dispunând reținerea pentru o perioadă de 24 ore. Șoferul a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul IPJ Suceava.