Ieri, 15 octombrie 2025, la ora 17.37, polițiștii Compartimentului Rutier Gura Humorului se aflau în serviciul pe DN2E, pe raza localității Păltinoasa, cu aparatul radar, deplasându-se pe sensul de mers Păltinoasa spre Vârfu Dealului, când au observat cum din sens opus, se deplasează autoturismul marca VW al cărui conducător auto a depășit limita legală de viteză cu peste 50 km/h, având viteza de 111 km/h.
Oamenii legii au procedat la oprirea regulamentară a autoturismului la volanul căruia a fost identificat Andrei N., de 28 ani, din comuna Mălini. La verificarea documentelor conducătorului auto s-a constatat faptul că bărbatul are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice SUSPENDAT din data de 9 august 2025.
Totodată, s-a procedat la testarea lui Andrei N. cu aparatul etilometru și cu aparatul Drugtest, ambele rezultate fiind negative.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având suspendată exercitarea dreptului de a conduce”.



































