Potrivit cercetărilor efectuate de către polițiști, joi – 26 septembrie a.c., în curtea locuinței din satul Ruși, comuna Forăști, unde a avut loc tragedia a fost descărcată o mașină cu agregate minerale de râu (nisip și pietriș), aduse pentru a terasa și nivela interiorul construcției.
O mare parte din balastul descărcat a fost depozitat lipit de peretele din bolțari al anexei ridicate cu o zi înainte, în data de 25 septembrie.
Pe data de 26 septembrie, băiatul în vârsta de 6 ani se juca în anexa, când a fost surprins sub zidul de bolțari din beton, care a căzut din cauza presiunii create de greutatea balastului rezemat.
Tatăl său și câțiva vecinii veniți în ajutor l-au scos pe copil de sub zid până să ajungă echipajele de intervenție la fața locului.
După ce a primit îngrijiri medicale de la un echipaj de ambulanță, copilul inconștient dar cu semne vitale (puls), a fost transportat la Spitalului Județean Clinic de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, unde a decedat din cauza gravității rănilor.
Oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru „ucidere din culpă”.