Un accident rutier a avut loc, în această seară, pe drumul județean DJ 209A, pe porțiunea dintre localitățile Rădășeni și Pocoleni. Un autoturism a lovit în plin mai multe oi care se deplasau pe suprafața carosabilă – se pare că erau mânate pe șosea pentru a ajunge de pe un câmp pe altul.
La fața locului au intervenit pompierii de la Detașamentul Fălticeni cu modulul de descarcerări. Traficul a fost blocat pe perioada intervenției.
Zece oi au murit în urma impactului puternic, leșurile animalelor fiind ridicate cu ajutorul unui utilaj de tip Volă.
De asemenea, autoturismul a fost avariat grav, fiind ridicat și transportat de la fața locului cu ajutorul unei platforme.